Sfintii Apostoli Petru si Pavel in scrierile Proloagelor de la Ohrida, ale Sfantului Nicolae Velimirovici.

Pomenirea Sfantului Apostol Petru

Petru a fost fiul lui lona si fratele lui Andrei Cel intai Chemat. El era din tribul lui Simeon, si din orasul Betsaida. El a fost pescar si s-a numit mai intai Simon, dar Domnul a binevoit sa il numeasca Chefa, sau Petru (loan 1:42). El a fost primul dintre Ucenici care a marturisit limpede credinta lui in dumnezeirea lui Hristos lisus, cand a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu (Matei 16: 16). Dragostea lui Petru pentru Mantuitorul era foarte mare, iar credinta lui in El s-a facut din ce in ce mai puternica. Cand Domnul a fost dus la judecata insa, Petru s-a lepadat de El de trei ori: dar la o singura privire a Domnului, sufletul lui Petru s-a umplut de remuscare, de rusine, si de plans cu amar. Dupa Duminica Pogorarii Duhului Sfant, Petru s-a aratat Apostol neanfricat si puternic in propovaduirea Evangheliei. Urmand predicarii lui in Ierusalim la Ziua Cincizecimii, ca la trei mii de suflete au primit Sfintul Botez. El a predicat cuvantul lui Dumnezeu in Palestina, in Asia Mica, in Iliria si in Italia. Petru a facut multe si mari minuni, in timpul vietii fiind: el a vindecat bolnavi si a inviat morti, iar bolnavii se vindecau si numai cand se asezau in umbra lui. El a dat razboi mare cu Simon Magul, care sa proclamat pe sine dumnezeu, dar care in fapt era sluga satanei. Petru in cele din urma l-a rusinat de tot si l-a invins. Dar la porunca prietenului acestei slugi a satanei, anume raul imparat Nero, Petru a fost osandit la moarte. Dupa ce l-a sfintit pe Linus episcop la Roma, si dupa ce si-a sfatuit din destul si si-a mangaiat turma lui in Hristos, Petru a mers si si-a intampinat moartea cu bucurie. Vazand inaintea lui crucea pe care urma sa fie rastignit, el a cerut calaului sa-l rastigneasca cu capul in jos, socotindu-se nevrednic sa moara rastignit cu capul in sus, ca Mantuitorul. Astfel, acest mare rob al Marelui Dumnezeu s-a odihnit si a primit cununa cea nepieritoare a vesnicei slave.

Pomenirea Sfantului Apostol Pavel

Pavel s-a nascut la Tarsus si era din semintia lui Veniamin. La inceput el s-a numit Saul. El a studiat cu marele Gamaliil, si era fariseu si prigonitor al crestinilor. El sa convertit prin minune mare la Credinta in Hristos, prin lucrarea nemijlocita a Mantuitorului insusi. El S-a infatisat inaintea lui Saul pe drumul Damascului, pe cand Saul pornea catre acea cetate ca sa-i prigoneasca pe crestini. Saul s-a botezat de mainile sfantului apostol Anania, s-a numit Pavel din botezul crestin, si s-a numarat printre slujitorii celor Doisprezece Apostoli Mari. Cu ravna de foc Pavel a predicat Evanghelia pretutindeni, de la marginile Arabiei si pana in Spania, printre Iudei si printre neamuri, primind de aceea si supranumele Apostolul Neamurilor. Cu cat incercarile prin care trecea erau mai cumplite, cu atat mai mare si mai suprafireasca era si rabdarea lui. De-a lungul tuturor anilor predicarii lui, viata lui Pavel atarna de la o zi la alta numai de un fir de par. Dar umplandu-si zilele si noptile cu cele mai mari nevointe si suferinte pentru Hristos, bine randuind Biserica in multe locuri, si ajungand la o mare masura a desavarsirii, la urma marele Pavel a putut cu adevarat zice: Nu eu, ci Hristos vietuieste in mine (Galateni 2: 20). Pavel a fost decapitat la Roma in timpul domniei dementului Nero, in aceeasi zi in care a fost ucis si Petru.

Cantare de lauda la Sfintii Apostoli Petru si Pavel invatati si neanvatati, dar aceiasi in duhul, Puternici ca ingerii in a Domnului iubire, Petru cel simplu si Pavel cel mult invatat, Erau amandoi luminati de al Duhului har. Ei doua luminari aprinse au fost, Candele nestinse, inalte si preafrumoase, ca stelele stralucind. Elepamantul au strabatut cu a lor lumina, De la oameni nimic cerand, si pe veci imbogatindu-i. Ei mai saraci erau decat cei mai saraci, Dar au indestulat lumea; Ei robi si intemnitati au fost, dar lumea au biruit. Cu invatatura lui Hristos ei au imbogatit lumea, Si cu arme noi pe ea desavarsit o au biruit. Ei o au biruit cu smerenia si dumnezeiasca pace, Cu fericita blandete, cu rugaciunea, postirea Si cu milostivirea cea de necuprins. Cand a vietii lor zbuciumata zi s-a plecat spre zbuciumata seara, Sangerosul Nero napraznic capat i-apus. Dar cand Nero, al lumii dement conducator Poruncit-a a Apostolilor moarte, Lumea nu mai era a lui, ci-a lor. Iar ei prin moarte au dobandit imparatia.

 

Sursa: Apologeticum