De ce este nevoie de o Românie naţionalista…

La începutul anului 1990 , României i s-a pus democraţia pe tavă. Dictatura a fost abolită şi toţi cetăţenii se puteau bucura de libertăţile mult râvnite, de piaţa liberă, etc. Însă un sistem politic nu se bazează numai pe aceste lucruri. România avea nevoie de o schimbare a mentalităţii, de o schimbare socială şi intelectuală, lucru care, datorită oamenilor politici din acea perioadă şi până în prezent, nu a putut fi pus la punct .
România a trecut prin foarte multe schimbări de-a lungul vremii, schimbări care au afectat mentalitatea oamenilor, a sporit lipsa de încredere, a scăzut respectul de sine al cetăţenilor şi totodată intelectul. Populaţia a fost minţit , încuiată şi a fost lăsată de izbelişte pentru că  şi aici ne ajută o vorbă din popor, „lasă că merge şi aşa” .
România are nevoie de conducători cu adevărat inteligenţi, persoane care să promoveze anumite valori morale, care sa schimbe felul manfişist de a fi al cetăţenilor, iar aceste lucruri pot fi realizate cu brio de un regim naţionalist, de persoane cărora chiar le pasă de această ţară, aşa cum s-a dovedit şi ultima dată când legionarii au ieşit la ramă.
Voi prezenta acum unele puncte de interes major care ar trebui şi ar putea fi schimbate :
- Românii trebuie culturalizaţi. În loc să se promoveze zi de zi pornografia şi manelismul, să se promoveze adevărata istorie, literatura şi religia .
- Este nevoie de oameni învăţaţi care să scoată acea parte a ţării din ignoranţă. Cetăţenii s-au săturat să tot fie minţiţi şi au ales să se sustragă oricărei responsabilităţi şi au nevoie de cineva care să le arate adevărul şi să-i facă sa devină din nou interesaţi de soara ţării şi a celorlalţi.
- Un regim naţionalist va milita întotdeauna pentru promovarea valorilor naţionale, a culturii şi a obiceiurilor. Datorită ignoranţei, toţi îşi întorc privirea spre occident şi mai ales America, ceea ce duce încet-încet la americanizarea ţarii; lucru deplorabil, ţinând cont de faptul că valorile noastre naţional, cultura, istoria şi obiceiurile depăşesc cu mult celelalte state .
În concluzie, avem nevoie de o Românie naţionalistă pentru a reintra pe un făgaş normal, pentru a ne redobândi valorile morale, sociale şi intelectuale pierdute, pentru a ieşi din ignoranţa rămasă de la regimul comunist, pentru a ne reuni cu fraţii noştrii din Basarabia şi pentru a redeveni români adevăraţi.

Pr. Dumitru Stăniloae – Ortodoxie și naționalism

În multe dintre articolele scrise, pãrintele Dumitru Stãniloae abordeazã și problema raportului dintre ortodoxie și naționalism, ca rãspuns la unele acuzații potrivit cãrora nationalismul ar fi o grea cãdere în pãcat, ar fi pur biologic si a sfãrâmat ecumenicitatea crestinã.
Argumentul principal pe care pãrintele îl aduce împotriva directiilor este învãtãtura crestinã despre ipostas. ”Ipostasul sau persoana este starea de sine a unei fiinte spirituale; e una din unitãtile unei altfel de firi, în strânsã corelatie cu celelalte unitãti, iar în cazul persoanei umane, în relatie cu Dumnezeu cel personal.” Aplicând definitia persoanei la realitãtile concrete ale poporului român si la nevoia fireascã de comuniune a omului cu semenii, pãrintele aratã cã nu se poate vorbi despre nationalism ca despre o grea cãdere în pãcat. Biserica Ortodoxã Românã este nationalã. ”Calitatea nationalã este însusi umanul într-o anume formã a lui iar crestinismul national nu este pãgânism.” Articolele care trateazã aceste probleme pot fi împãrtite în douã categorii: prima o formeazã cele scrise în anul 1937 ca rãspuns la acea disputã iscatã în presã între Radu Dragnea si Dragos Protopopescu, pe de o parte, si Nae Ionescu, pe de alta. Mãrul discordiei este raportul dintre ortodoxie si nationalism.
A doua categorie o formeazã articolele scrise în anul 1940 si republicate în anii urmãtori, Pãrintele revine asupra raportului ortodoxie – nationalism dar se simte obligat sã-i punã la punct pe fratii greco-catolici si pe intelectualii nostalgici dupã crestinismul occidental. Din bogatul material scris de cãtre pãrintele Dumitru Stãniloae pe aceastã temã publicãm o sintezã a celor mai importante concluzii.
Naționalism este constiinta cã apartii cutãrui grup etnic, iubirea acelui grup si activizarea acestei iubiri în slujba binelui lui.

Neamul românesc este o sintezã biologic-spiritualã a mai multor pãrti care au intrat în compozitia lui. Cele mai principale sunt: elementul dac, elementul latin si crestinismul ortodox. Legea cea mai înaltã de viatã a neamului nostru, legea care îl exprimã ca ceea ce este el în chip propriu, este aceea pe care o trãieste ca întreg, nu care e proprie vreuneia din pãrtile lui. Caracteristicile elementelor componente sunt strãbãtute de un timbru nou, unitar, de timbrul individualitãtii noi care este românitatea. Deci putem spune cã legea cea mai înaltã de viatã a neamului nostru este românitatea.
Judecata logicã si bunul simt comun, ca si poruncile realitãtii, cer sã trãim dupã legea individualitãtii nostre nationale, adicã româneste. Nu romanitatea, nu dacismul, ci românitatea cu tot ce cuprinde ea, aceasta este legea cea mai înaltã prin care ne mentinem si ne împlinim misiunea noastrã. Idealul nostru, exprimat în linii mari, este ca al oricãrei entitãti: sã ne mentinem si sã ne desfãsurãm în toatã plenitudinea însusirile românitãtii, nu ale romanitãtii noastre.
Idealul permanent al neamului nostru este cresterea sa spiritualã – aceasta presupune, desigur, si o bazã corespunzãtoare de existentã fizicã – printr-un fel de relatie cu ordinea valorilor eterne, determinat de individualitatea sa etnicã, de românism, printr-o comuniune româneascã cu Dumnezeu. Care este însã modul românesc de comuniune cu ordinea spiritualã transcendentã? Aceasta ne-o spune istoria si ne-o spune viata actualã a poporului nostru: este Ortodoxia. Ortodoxia e ochiul prin care priveste românul spre cer si plin de lumina de acolo si-l întoarce spre lume, conducându-se dupã el în atitudine si pasii sãi. Si mai stim cã ea este singurul ochi corect, sãnãtos. Dar ochiul e al unei individualitãti etnice determinate, al unei unitãti sintetizate din mai multe elemente constitutive. Sau ochiul însusi este, pe lângã aparatul constituit dupã legile universale ale opticii, si o materie si o simbiozã sufleteascã individualã. Românul întretine comuniunea cu ordinea eternã prin ortodoxie, dar româneste. Ortodoxia se aflã aici într-o sintezã anumitã, care nu strâmbã ortodoxia din punct de vedere formal, asa cum materialul si simbioza sufleteascã în care e îmbrãcat aparatul optic al ochiului, nu strâmbã legile optice generale dupã care functioneazã.
Desigur cã în teorie este greu sã întelegem cum e cu putintã aceastã mixtiune a ortodoxiei cu românismul, fãrã ca vreuna sã sufere. Dar viata bimilenarã a neamului, ne aratã cã în practicã lucrul e întru totul cu putintã. Desi în practicã mijlocul prin care întretine neamul nostru comuniunea cu ordinea spiritualã eternã este întregul contopit: ortodoxie-românism, teoretic se poate spune cã o întretine prin ortodoxie, cãci românismul este implicat în calitatea subiectului ortodoxiei si românismul însusi este strãbãtut de ortodoxie. Ortodoxia are o functie esentialã si chiar capitalã în viata românismului. Idealul national permanent al neamului nostru nu poate fi conceput decât în legãturã cu ea.
Un popor a ajuns o natiune când fiecare membru al ei se simte în constiinta sa trãind prin ea si pentru ea, ca o mlãditã care datoreazã totul tulpinei care-i dã seva, viata si însusirile. Constiinta nationalã are trei elemente componente:
1.Constiinta de sine, constiinta cã existi si actionezi ca insul cutare;
2.Constiinta cã apartii unui neam si cã ai anumite determinante nationale;
3.Sentimentul de rãspundere fatã de cei de un neam cu tine, sentimentul datoriei de a-i ajuta în chip deosebit, de a te jertfi pentru ei, de a le servi lor.
Constiinta e fricã si cutremur, e sentimentul cã esti pentru o misiune, cã ai o rãspundere. Cheagul de iubire si de sacrificiu între membrii natiunii nu-l poate întretine decât credinta în Dumnezeu. Orice grupare etnicã s-a ridicat de la starea de popor la starea de natiune prin credinta în Dumnezeu. Dovadã cã mai înainte de a avea un stat – expresie a natiunii – neamurile au avut religie. Dar iarãsi orice natiune poate decãdea, când pierde credinta în Dumnezeu, nu numai în starea de popor, ci într’o disolutie care o pune într-o primejdie de disparitie. Religia înaltã un popor si-l conduce pânã la nivelul în care îsi poate crea un stat. Statul national e un fiu al religiei. Dar sã nu creadã Statul cã odatã apãrut în existenta unui neam, se poate lipsi de religie. El singur nu e în stare sã sustinã un neam la nivelul la care l-a ridicat religia. Rãmas singur, toatã opera realizatã prin lucrarea religiei se prãbuseste. Religia trebuie mentinutã mai departe în acelasi rol de cinste. Numai astfel neamul poate continua sã se închege tot mai deplin ca natiune, ca fortã sufleteascã constientã, mereu în crestere.

Crestinul se întreabã: ”pot sã fiu nationalist, sã-mi iubesc neamul si sã lupt pentru apãrarea si înãltarea lui?” Nationalistul: ”e necesar crestinismul în cadrul conceptiei mele nationaliste, ca factorul indispensabil pentru ridicarea neamului, tinta strãdaniei mele?” Aceste douã întrebãri se reduc la una singurã: este crestinismul trãit si judecat consecvent, o cale necesarã spre crestinism?
Natiunile sunt comunitãti de destin, comunitãtile cele mai temeinice, mai statornice, înfãsurate prin mai multe fire de legãturã, deosebit de profunde, fatã de alte feluri de comunitãti cu mult mai trecãtoare, mai superficiale. Crestinismul n’a venit sã se opunã tendintelor celor mai firesti de comuniune, concretizãrilor celor mai profunde ale acestor tendinte, n’a venit sã înãbuse natura, sã o facã sã caute alte forme de comuniune, mai putin firesti, ci sã intensifice, sã înalte, sã desãvârseascã formele naturale ale relatiilor omenesti. Un crestin e fericit de ocaziile ce i le oferã apartenenta la comunitatea nationalã pentru a-si trãi în ea continuturile religioase.
Credinta crestinã e pentru credincios un impuls spre afirmarea comunicãrii nationale, spre iubirea mai presus de fire a celor cu care firea l-a asezat în relatii fundamentale de viatã. Crestinismul rãzbate în mod necesar spre nationalism. Dumnezeu nu mã va rãsplãti dupã modul cum am stiut sã mã desfac de comuniunea fireascã în care mi-a fost dat sã trãiesc, ci dupã modul în care am afirmat aceastã comuniune cu vointa si cu iubirea mea crestinã.
Conditia necesarã natiunii, a formei celei mai închegate de comuniune naturalã între oameni, este credinta puternicã si unitarã. Nationalistul stãpânit de idei clare si consecvent în conceptia lui, devine în mod necesar un credincios si propagã credinta crestinã – o singurã credintã crestinã, cea de totdeauna a neamului – între conationalii sãi.

„Vestitorul Ortodoxiei”, Aprilie 1996

Camil Roguski: Regele Mihai a abdicat de dragul banilor oferiti de comunisti

Regele Mihai este un trădător de țară care a abdicat de dragul banilor care i-au fost oferiți de comuniști, în timp ce Regina Ana a României ”îi urăște de moarte pe români” pe care îi consideră ”un popor de înapoiați”, afirmă reputatul arhitect Camil Roguski, în exclusivitate pentru Inpolitics. El susține că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, Regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere. Arhitectul, în vîrstă de 85 de ani, este de părere că acesta este și motivul pentru care Regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea rămășițelor pământești ale tatălui său.

Regele Mihai este un trădător de țară”
”Eu am trăit acele vremuri și susțin cu argumente tot ceea ce vă spun” afirmă fostul arhitect al lui Ceaușescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german și care și-a pus semnătura pe sute de construcții de excepție. ”Regele Mihai poate fi considerat trădător al interesului național deoarece a abdicat doar de dragul
banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice era dat afară din România fără să primească nici un ban. Nu pățea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în pușcăriile comuniste sau ar fi fost omorât nu au nici cea mai vagă idee.Venise la putere Cominternul și Ana Pauker era reprezentanta rușilor. Rușii nu aveau nevoie de probleme și de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere ar fi putut să se opună abdicării și să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta.”Regina Ana îi urăște de moarte pe români”
Și în prezent Regele Mihai este interesat tot de avere. Acum un an și ceva eu lucram, ca arhitect, pentru Gigi Becali. În acea perioadă am primit o înștiințare de la o bancă din Austria că Regele Mihai a pus în vânzare unul dintre tablourile pe care le-a scos din țară când a abdicat. El vinde un tablou care ar trebui să aparțină statului român. Banii sunt adevăratul său țel. Pe de altă parte, nevasta lui (Regina Ana a României n.n.) urăște de moarte poporul român. Eu nu am mai văzut așa ceva. Să fii nevasta Regelui Mihai și în 20 de ani tu să nu înveți un singur cuvânt în română. Îi consideră pe români drept ultimii oameni. Îi crede înapoiați.
”Mihai și-a urât tatăl pentru că i-a lăsat doar 30% din avere”
De neînțeles este și ura Regelui Mihai pentru tatăl său Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său ? El nu s-a dus la înmormântare deoarece și-a urât tatăl că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, Regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, când i-a fost adus corpul. Așadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”, susține renumitul arhitect, care a afirmat, încă de acum cîțiva ani, că Regele Mihai s-a aflat permanent pe ștatele de plată ale regimului comunist, banii fiindu-i virați la Versoix, periodic, de către Victor Atanasie Stănculescu. (Răzvan Gheorghe)

Sursa: InPolitics